 |
| Nume Persoană: |
Levaditi, Constantin, microbiolog, virusolog, imunolog, medic (1874-1953) |
| Naționalitate: |
RO |
| Limba: |
und |
| Note Generale: |
OGL, OMG1, doctor în medicină |
| Notă biografică şi de activitate: |
Studii: Şcoala primară „Cuza Vodă” din Galaţi (1880); Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti (bacalaureat în 1892); Facultatea de Medicină din Bucureşti (1892-1898). |
| Notă biografică şi de activitate: |
Titluri ştiinţifice: doctor în Medicină al Universităţii din Paris, cu teza „Contribution à l’étude des Mastzellen et de la Mastzellen – Leucocytose” (1902). |
| Notă biografică şi de activitate: |
Activitate socio-profesională: medic intern într-un spital din Bucureşti (1896); preparator la Institutul de Bacteriologie din Bucureşti, lucrând în perioada studenţiei alături de profesorul Victor Babeş (1897); a plecat la Paris cu scrisori de recomandare din partea profesorului Victor Babeş, devenind asistent al profesorului Albert Charrin în laboratorul de patologie generală şi experimentală condus de acesta la Collège de France, perioadă în care Levaditi elaborează 16 lucrări ştiinţifice originale (1898-1899); asistent al profesorului Paul Ehrlich la Königliches Institut für experimentelle Therapie de la Frankfurt pe Main (1900-1901); preparator la Institutul Pasteur din Paris, participând activ la dezvoltarea doctrinei pastoriene ca elev al lui Ilia Mecinikov şi al lui Émile Roux (1902-1905); asistent la Institutul Pasteur din Paris (1905-1910); a adresat o cerere Facultăţii de Medicină din Bucureşti, solicitând un post de conferenţiar sau profesor, cerere admisă, dar fără a i se oferi şi un laborator pentru cercetare, ceea ce îl face să renunţe (1906); şef de laborator la Institutul Pasteur (1910-1912); a participat împreună cu Carl Kling la o misiune ştiinţifică, cercetând epidemia de poliomielită din Suedia (1912); şef de secţie şi director ştiinţific, iar din 1926, profesor la Institutul Pasteur din Paris (1912-1940); a predat cursuri postuniversitare de perfecţionare la Institutul Pasteur din Paris (1912-1931); mobilizat în Primul Război Mondial, a fost repartizat iniţial ca „soldat infirmier” la un spital de campanie din Orléans, apoi a fost numit şef al laboratorului de diagnostic al Spitalului Militar din Orléans (1914-1915); şef de laborator al unei staţii de ambulanţă în apropierea oraşului Reims, fiind avansat în grad de căpitan; s-a transferat la ambulanţa armatei belgiene din La Panne (1915-1918); a obţinut pentru România un preţios ajutor sanitar pentru armata română în timpul Primului Război Mondial (1915); profesor titular la Catedra de patologie generală şi experimentală a Facultăţii de Medicină din Cluj (1920-1921); scenarist şi realizator (împreună cu regizorul Eugen Gyulai Farcaş) al primului film medical de lung metraj din România, de propagandă antisifilitică, turnat la Cluj, „Din grozăviile lumii” (1920); profesor asociat la Facultatea de Medicină din Madrid şi Barcelona (1923-1924); a susţinut conferinţe sub auspiciile „The Harben Lectures” în Londra (1923); numit profesor definitiv la „École de sérologie appliquée” din Paris (1927); violonist şi apoi dirijor al Orchestrei Medicilor din Paris; a susţinut conferinţe la Universitatea din Edinburgh şi sub auspiciile „The Harvey Lecture” în New York (1928); a realizat împreună cu Émile Roux o expediţie ştiinţifică în departamentul Bas-Rhin (Franţa), unde se declanşase o epidemie de poliomielită (1931); a susţinut un ciclu de conferinţe la Locarno (Elveţia), la invitaţia Fundaţiei americane „Tomarkin” (1932); director ştiinţific al Institutului Francez de Sifiligrafie „Alfred Fournier” (1932-1953); a publicat în reviste de specialitate din Franţa, Germania şi Anglia şi a susţinut peste 100 de comunicări ale unor lucrări ştiinţifice originale (1933-1935); în al Doilea Război Mondial a intrat în armată ca medic-consilier la Serviciul de sănătate al regiunii militare XV din Orléans (1939); în perioada ocupaţiei naziste s-a sustras ofertelor de colaborare cu hitleriştii, ajungând să fie ameninţat cu „anchetarea activităţii sale îndreptată împotriva noii ordini”, dar a reuşit să publice şi să susţină peste 70 de lucrări ştiinţifice. |
| Notă biografică şi de activitate: |
Titluri onorifice: Doctor Honoris Causa al Universităţii din Amsterdam (1932). |
| Notă biografică şi de activitate: |
Afiliere: membru corespondent (1910), membru de onoare (1926) al Academiei Române; i-a fost retrasă această calitate în urma reorganizării Academiei Române în Academia R.P.R. (aug. 1948); a fost repus în drepturi (1990); membru şi secretar al Societăţii de Patologie Exotică (1912-1919); membru titular al Academiei de Medicină din Paris (1928); membru titular şi vicepreşedinte al Societăţii de Biologie din Paris (1931); preşedinte al Societăţii Franceze de Serologie Aplicată (1931). |
| Notă biografică şi de activitate: |
Performanţe: descoperitorul, alături de Victor Babeş, a formei actinomicotice a bacilului tuberculozei (1897); a descoperit un nou parazit flagelat al viermilor de mătase pe care l-a numit „Herpetomonas bombicis” (1905); a pus la punct o metodă de depistare a spirochetei sifilitice (metoda Levaditi-Manouélian) şi a descoperit un nou tip de spirochet (Spirocheta gracilis) (1906); fondator al virusologiei experimentale: împreună cu medicul austriac Karl Landsteiner a demonstrat că poliomielita poate fi inoculată maimuţelor superioare (cimpanzeu) şi că această boală este dată de un virus filtrabil (1909); împreună cu Carl Kling a demonstrat că virusul poliomielitic se transmite pe cale digestivă (1912); primul european care a cultivat virusul poliomielitic pe fragmente de ţesut in vitro, realizare ce precede prepararea vaccinului poliomielitic (1913); primul medic care a arătat utilitatea vaccinurilor antistreptococice în chirurgia de război (1918); a realizat unul dintre primele filme ştiinţifice europene de propagandă împotriva pericolului venerian (1920); a creat împreună cu Ştefan S. Nicolau un nou vaccin împotriva variolei, „Neurovaccina Levaditi-Nicolau” (1922); împreună cu R. Sazérac a descoperit proprietăţile terapeutice ale bismutului şi a iniţiat bismutoterapia antiluetică, publicând ulterior, la Paris, lucrarea „Bismutul în tratamentul sifilisului” (1922); a coordonat colectivul de chimioterapie de la Institutul Pasteur din Paris, efectuând cercetări sistematice asupra a 45 elemente din Tabelul Mendeleev, din care 10 au fost găsite active la sifilis (1927-1931); a fost propus pentru decernarea Premiului Nobel pentru Medicină (1928); a expus o viziune proprie asupra modului în care se multiplică virusurile (1939, 1943); a fost al doilea cercetător din lume, care a introdus penicilina în tratamentul sifilisului (1944); a lăsat în urma sa peste 750 de lucrări publicate, printre care: „Études sur la poliomyélite aigué épidémique” (în colaborare, 1913); „Ectodermoses neurotropes” (1922); „Le bismuth dans le traitement de la syphilis” (1924); „L’hérpès et le zona” (1926); „Prophylaxie de la syphilis” (1936). |
| Notă biografică şi de activitate: |
Premii - Distincţii: Premiul „Bréant” al Academiei de Ştiinţe a Franţei (1901); Premiul „Montyon” al Academiei de Ştiinţe a Franţei (1902); Premiul I la Expoziţia internaţională de la Strasbourg, cu prilejul centenarului naşterii lui Pasteur (1922); Marele premiu „Cameron” al Universităţii din Edinburgh (1928); Premiul „Cornovin” (1928); Premiul Ligii Franceze Împotriva Pericolului Venerian (1929); Medalia şi Premiul „John Scott” al Universităţii din Philadelphia (1929); Marele Premiu pentru Chimioterapie şi Medalia de aur „Paul Ehrlich” (1931); Comandor al Ordinului „Legiunea de Onoare” (1939). |
| Locuri și date asociate entității: |
18740719#, Galaţi, |
| Locuri și date asociate entității: |
Data finală: 19530905#, Paris, Franţa, |
| Sursa: |
Enciclopedia marilor personalităţi din istoria, ştiinţa şi cultura românească de-a lungul timpului. Vol II: G-O, p. 261-264; "100 ani de la naştere", în "Aniversări culturale", vol. 1974, p. 33-62 |
| Țara sursă: |
RO: BJGL |
|
