Lucrurile cu a cÁror înîelegere ne place sÁ ne lÁudÁm, cum ar fi ¡tiinîele, filosofiile, artele, par a rezulta dintr-o lipsÁ de preocupare, sau de orizont ontologic - acestea "se vor trece", ne previne apostolul. Ho-paaa! Uite ¡i pe Doamne-Doamne, cum intervine brutal în discuîia noastrÁ universalÁ. mÁcar spre a avea oamenii inteligenîi ce sÁ demonstreze, respectiv cÁ Dumnezeu nu existÁ - o problemÁ atât de spinoasÁ, încât e sigur cea mai nedemonstratÁ dintre axiome. Pentru cÁ, sÁ fim rezonabili, fÁrÁ El, care mai e diferenîa între geniu ¡i imbecil, dupÁ cum s-au întrebat o sumÁ de oameni inteligenîi, indispu¡i sÁ tot piardÁ timpul, sau sÁ ¡i-l tot lase consumat de cÁtre agenîii propriei lor vanitÁîi. Iar când sila de sine riscÁ sÁ fie diluatÁ în alcooluri tari ¡i prafuri scumpe, din spate vin puternic, pe extreme, taîii Ástora inteligenîi, porniîi acum vreo douÁ mii de ani în cÁutarea ¡i recuperarea timpului pierdut, respectiv prost investit vreodatÁ, "pompieri" meniîi a ne smu lge pe toîi din inerîia nihilistÁ, sau, mÁ rog, din "flÁcÁrile iadului". Ei ne doftoricesc cu ce altceva decât cu o extraordinarÁ risipÁ de inteligenîÁ numai ¡i numai pentru a ne converti la efortul mântuirii; iar principala condiîie este, culmea, tocmai renunîarea la cumplita, cum spun ei, vanitate a inteligenîei - adicÁ "îndobitocirea", cum atât de brutal se exprimÁ Pascal. SÁ spui unui om, care se considerÁ inteligent, cÁ, pentru a fi fericit, chiar ve¡nic, trebuie sÁ fie prost, ne dÁ o mÁsurÁ despre dificultatea problemei. Ce enervant, pentru oamenii inteligenîi, faptul cÁ inteligenîa nu le face douÁ parale fÁrÁ Dumnezeu! Atât de enervant, încât ei încearcÁ sÁ substituie acest "iluzoriu fundament metafizic" cu orice altceva ¡i, în general, cu orice intrÁ sub incidenîa noîiunii de "confort", poate cea mai abstractÁ dintre noîiuni. Astfel, lumea se transformÁ continuu într-un vast cimitir, de fapt singurul, cu atât mai vast cu cât pelerinajul la mormântul ideii de Dumnezeu trebuie complicat la infinit. SÁ fim cinstiîi: cÁ cineva iese din casÁ ¡i se duce la pâine, sau la femei, sau de nebun, sau la slujbÁ (indiferent de natura acesteia), tot în cÁutarea lui Dumnezeu se duce, fie cÁ o ¡tie, ori ba. Tot ce facem este aflare în treabÁ, "a¡teptându-L pe Godot", care, o ¡tim, nu mai vine. Pe de o parte, a¡teptarea ne-ar exaspera fÁrÁ o justificare metafizicÁ; pe de altÁ parte, orice metafizicÁ ne-ar împiedica sÁ ne simîim bine, sÁ ne vedem de treabÁ. Cum am reu¡i oare sÁ nu ne sinucidem, de plictisealÁ, s au de nervi, a¡teptându-l pe Godot, dacÁ nu am mai uita cÁ-l a¡teptÁm? Dar iarÁ¡i, orice sistem mnemotehnic se sprijinÁ pe câte o piatrÁ de referinîÁ: pentru ca întregul sÁ aibÁ sens, e bine sÁ fie piatra din capul unghiului - altfel, ori ne cade sistemul în cap, ori cÁdem noi în cap, din sistem. AceastÁ dilemÁ a încetat sÁ mai tulbure con¡tiinîele îndatÁ ce un anume Nietzsche (de¡i umblÁ vorba cÁ ar mai fi fost ¡i alîii.) a îngropat ideea de Dumnezeu într-un loc ne¡tiut de nimeni, undeva, în aceastÁ lume din ce în ce mai vastÁ. Prima sarcinÁ a oricÁrui om cât de cât inteligent ar fi sÁ facÁ un pelerinaj cÁtre acest surogat metafizic, eventual pentru a-i demonstra falsitatea. Dar, evident, nu trece mult ¡i, tot ascuîindu-¡i inteligenîa de florile mÁrului, adicÁ, vreau sÁ spun, de piatra silogismelor funerare, se ia ¡i el cu altele, începe adicÁ sÁ se afle în treabÁ. "Ûndobitociîi-vÁ!", ne sfÁtuie¡te Pascal, convins de faptul cÁ inteligenîa nu e o virtute (atunci ¡i prostia ar fi fost un pÁcat), ci, de fapt, un viciu - singurul. MÁ rog, mulîi cred (nu din profundÁ convingere, ci dintr-o profundÁ lene intelectualÁ, sau a¡a, de-a dracului) cÁ debutul inteligenîei în lume trebuie sÁ fi fost o maimuîÁrealÁ. ceea ce ar face din misticul Pascal un zootehnist sadea. Ûn aceste condiîii, inteligenîa este: 1) o profilaxie pentru evitarea sinuciderii (de¡i, în ultimul timp, din ce în ce mai puîini apucÁ sÁ se plictiseascÁ.); 2) un mijloc (acel "savoir faire" al francezilor) pentru dobândirea confortului de orice fel. ¡i iatÁ cum paradigma noastrÁ devine din ce în ce mai accesibilÁ tâmpiîilor - mÁ rog, tuturor acelor oameni "de bine", a cÁror singurÁ rezonanîÁ interioarÁ se vÁde¡te a fi ghiorÁitul maîelor. DacÁ suntem lÁmuriîi cÁ inteligenîa este f(Dumnezeu), sau f(non-Dumnezeu), atunci "prostia" nu poate fi decât calificativul peiorativ acordat celor care se dovedesc mai puîin inteligenîi decât noi, la fel cum acordÁm calificativul "genial" celor apreciaîi ca atare de mulîi alîii, mai inteligenîi decât noi - adicÁ celor cÁrora li s-a dus vestea. Prin urmare: când zicem cuiva "E¡ti prost!", suntem obiectivi, iar când zicem despre cineva "E genial!", suntem snobi, dacÁ nu cumva ne autoapreciem. Nimeni nu este inteligent, sau prost - ci doar mai inteligent, respectiv mai prost decât alîii. Altfel spus, în a¡teptarea lui Godot, inteligenîa rÁmâne principala monedÁ de schimb, într-o lume a pro¡tilor.

În: Akademia. : Revistă de cultură. An 2003,V. An. 4, nr. 15, febr. 2003,p. p. 11 / Editată de Universitatea "Dunărea de Jos" şi Liga Studenţilor din Galaţi; Redactori: Iulian Grigoriu, Victor Matei, Constantin Ardeleanu,... ─ Galaţi : Liga Studenţilor din Galaţi, 2000-.

VASILOANCĂ-SMIRNOV, Codrin

821.135.1-4