Poezie premiată la Festivalul de poezie şi proză "Altfel Eminescu", ediţia a VI-a cu Premiul al II-lea

Sarea se buluce¡te spre pielea mea umezitÁ ca sÁ cÁlÁtoreascÁ departe, spre rotundul din ore ¡i spre polii ¡uviîei mele ameîite de soare. Sunt catarg orgolios cotropit de gânduri. oamenii cojesc valurile ca sÁ le picteze în amintiri ideale. eu mÁ decojesc pe dinÁuntru ca sÁ plÁtesc tributul misterului cu pa¡i de felinÁ ¡i de spumÁ feciorelnicÁ, naufragiatÁ spre nordicul pescÁru¡. ¡i el, pescÁru¡ul, e hÁituit de memoria cu zÁbrele a lunii ¡i de furia punctelor cardinale grÁmÁdite fluid într-un strigÁt al valurilor. PescÁru¡ul tÁcut care î¡i mu¡cÁ conturul ireal la fiecare apus. respiraîia lui întortocheatÁ pe pardoseala neîmblânzitÁ a îÁrmului. PescÁru¡ul care se agaîÁ de retina mea zÁnaticÁ ¡i râde la searÁ, ¡i îipÁ la noapte ¡i cheamÁ ceasurile care se îngânÁ în penele lui pulsând de emoîia mÁrii. PescÁru¡ul cu trecut de rÁzboinic care se face cruciadÁ giganticÁ a umedului ¡i sabie ¡erpuitoare a algei înfÁ¡uratÁ în ghearele printre care pove¡tile tresar. SunÁ a clopot de mÁnÁstire medievalÁ, descântat cu imposibil la cre¡tet în întunericul prelins senzual peste chilia tÁcutÁ. Preotul la care se ¡opte¡te confesiunea speriatÁ a mÁrului ro¡u, alintat de ramul stoic ¡i de pe¡terile inocenîei de a fi, de a uita, de a se crede un urma¡ al oilor care, ca mareea , veneau ¡i se retrÁgeau din fire de iarbÁ enigmatice. Istoria cear¡afului care a fost martor la tresÁrire, ca un pescar speriat de undiîÁ, undiîÁ la rândul ei speriatÁ de pe¡te, pe¡te care, paradoxal, se sperie de apÁ ¡i apa care, incredibil, era speriatÁ de memoria freneticÁ a solzilor. Con¡tiinîa puiului de piatrÁ, pÁrÁsit de împietrire ¡i ro¡ind timid de îmbrÁîi¡area mÁrii. ¡uierÁtoare la fel cum se albÁstre¡te privirea mea sÁratÁ. Avertismentul scoicii bÁtrâne ca o ureche tÁiatÁ de flori ale soarelui nepÁsÁtoare în luminoasa lor strÁfulgerare, abandonate piciorului meu stors de metafore din abis îndelung mo¡it ¡i unei rÁni care se refuzÁ, fiindcÁ sângele nu a fost încÁ inventat, iar zbuciumul de vrabie al durerii nu vrea sÁ evoce pielea nudÁ a rugului care ardea ereticii, vrÁjitorii absolutului ¡i ai sportului extrem al negaîiei. Oglinda piticÁ din unica stea care mai poate rezista atâtor buluciri de trecut mÁ prinde în joc de-a baba oarba cu o boabÁ vicleanÁ de nisip. OrbecÁind atât parcÁ îmbÁtrânesc ¡i îmi cresc troiene deasupra sprâncenelor ¡i pietre de gleznele obosite. MÁ gÁsesc pe acela¡i ostrov al de¡ertului cu imagini înfipte în abnegaîia vârfurilor degetelor ¡i cu nostalgia cÁu¡ului clÁdit în palma mea stângÁ. M-a¡ reîntoarce la lucirea sardonicÁ a ochiului de pescÁru¡, la hipnoza abruptÁ a privirii nisipoase a delfinului, la conturul lunecos ¡i zgribulit al meduzei, la deruta moale a focilor lepÁdându-¡i numele. MÁ (re)gÁsesc în neantul desculî în care iubitul l-a îngropat pe Neptun, cu tragica lui chemare, ghemuitÁ în coasta valului.

În: Akademia. : Revistă de cultură. An 2003,V. An. 4, nr. 15, febr. 2003,p. p. 24-25 / Editată de Universitatea "Dunărea de Jos" şi Liga Studenţilor din Galaţi; Redactori: Iulian Grigoriu, Victor Matei, Constantin Ardeleanu,... ─ Galaţi : Liga Studenţilor din Galaţi, 2000-.

VRÂNCEANU, Alexandra

821.135.1-1