Direct de pe malurile Tamisei, Mircea Roman revine in Romania, dar nu poposeste mai intai pe malurile dambovitene, ci pe cele dunarene, cu o impresionanta expozitie personala de sculptura, gazduita de Muzeul de Arta Vizuala din Galati. O expozitie care nu reflecta doar preocupari si abordari din diferite perioade de creatie, ci isi propune sa mearga mai departe, constituindu-se in premisa unei temporare reintoarceri a artistului in tara de obarsie. Unde s-ar cuveni sa fie primit cu bratele deschise, macar pentru a mai estompa acele voci care acuza in permanenta statutul inca provincial al artei romanesti contemporane. Mircea Roman, artist roman care inca din 1992 intra in circuitul artistic international, ca laureat al Marelui Premiu la Trienala de Sculptura de la Osaka, primind apoi, in 1993, rezidenta la Delfina Studios din Londra, este acum, la el acasa, in situatia de a fi evacuat din atelierul pe care-l detine de aproape zece ani si unde se afla o parte dintre lucrarile lui, fina lizate sau in diferite stadii de lucru. Mai mult, s-ar fi cuvenit poate ca o expozitie personala semnata Mircea Roman sa-si gaseasca locul mai intai la Muzeul National de Arta Contemporana. Ratacitorul sculptor are insa un ,defect" major: a ramas el insusi, nu s-a raliat la nici o moda efemera si, ceea ce este si mai ,grav" in viziunea celor care au decretat moartea artelor plastice, continua sa sculpteze. Si inca in lemn. Pana la proba contrarie, Muzeul de Arta Vizuala din Galati ramane totusi singurul reprezentativ de arta contemporana din spatiul carpato-danubiano-pontic, si nu numai datorita patrimoniului pe care-l detine si-l valorifica in mod optim, ci si fiindca se straduieste sa mentina echilibrul obligatoriu intre traditie si experiment. Prin urmare, Mircea Roman revine in tara pe intrarea principala a cetatii culturale, daca-i mai acceptam aceasta dimensiune Romaniei zilelor noastre. Mircea Roman se intoarce temporar acasa ,impovarat" de lucrari mai vechi sau mai noi, nascut e pe meleaguri straine din aceeasi esenta nemodificata, imposibil de alterat, care este relatia sa tragica cu spectacolul umanitatii. De la cele doua personaje de mici dimensiuni agatate pe pereti la monumentalul ,Virilius", personaj desfasurat pe orizontala salii de expozitie si care invita la amanuntita explorare, de la ,Autoportretul la 30 de ani" pana la cele doua fotografii supradimensionate cu lucrarile ce urmeaza sa fie prezentate in viitoarea expozitie ,Tunelul", Mircea Roman creeaza un spectacol de anvergura, cat timp nu se multumeste sa fie pur si simplu sculptor. Cu vocatia amplelor puneri in scena, el converteste, ca un iluminat regizor, ceea ce cunosteam a fi tragedia antica, in spectacolul vizual al unei tragedii contemporane. Ce altceva sunt enigmaticele si policromele lui personaje decat eroii tacuti, dar tulburator de expresivi, ai scenei vietii din orice timp, purtatorii unei vini tragice? E un spectacol in care sculptorul reuseste sa fie uneori si regizor, si scenog raf, si erou principal. Doar timpurile s-au schimbat, nu si predestinarile, nu si durerea muta, tatuata pe chip, cu care se naste si cu care omul dispare din lume. Cat de bine exprima acest adevar ,Nevinovatul", un fel de autoportret supradimensionat al autorului. Si cat de plina de dramatism este conditia unui artist care ar vrea sa gaseasca cea mai convingatoare interpretare plastica nu doar carcasei trecatoare a trupurilor, ci si duhului lor nepieritor. Ca vehicul al viziunii si al intentiilor lui, Mircea Roman a ales cel mai potrivit material: lemnul. Lemnul reprezinta legatura artistului cu spatiul din care s-a zamislit, dar si premisa unui drum nou in sculptura. Fiindca Mircea Roman il ciopleste si il coloreaza cu disperarea celui care presimte ca din sufletul lemnului s-ar putea intruchipa un trup al omului. Un trup pe care artistul incearca sa-l elibereze de suferinta prin ,palniile" orizontale sau verticale in care adesea se rupe de la brau trunchiul personajelor lui. Atarnat e, rastignite, suspendate cum sunt ele, fiintele zamislite din carnea lemnului atrag pe orbita lor alte fiinte, la fel de marcate de o ancestrala suferinta. Personajele lui Mircea Roman comunica intre ele, dar au si minunata virtute de a comunica cu spectatorii lor. Din piatra sa fii poate, ca sa nu intri in rezonanta cu eroii tacuti care-si iau chip din fibra lemnului. Muzeul de Arta Vizuala din Galati se transforma in ultimele doua luni ale anului 2005 in teatrul unde se va juca, cu casa inchisa sper, spectacolul unei tragedii contemporane. Fiindca o capitala culturala se naste oriunde se face cultura adevarata, Galatiul e capitala inca de acum trei decenii. Primindu-l cu bratele deschise pe sculptorul ratacitor, Muzeul de Arta Vizuala nu se dezminte de faima pe care a dobandit-o deja.

BARCAN, Luiza

061.4

730

929 Roman, Mircea