Alexandru Berceanu a realizat, la Galati, un remarcabil spectacol inspirat de textul a trei autori din Basarabia Dumitru Crudu, Mihai Fusu si Nicoleta Esinencu - trei autori, inca tineri, din Republica Moldova (cel dintai - jucat si la Nationalul din Craiova si recent distins pentru un alt text cu Premiul "Piesa anului"!) ne propun in "A saptea kafana" o piesa de teatru documentar. Un gen care, iata, revine in atentie, si ca reactie la excesul metaforizant si eseistic al unor scrieri teatrale, dar poate, mai ales, ca raspuns la provocarile realitatilor umane contemporane. Tulburatoarea lor piesa-document - inspirata de traficul de carne vie, ce fructifica interviuri, declaratii ale fetelor fortate sa se prostitueze, rapoarte, statistici ale unor organisme internationale pe aceasta tema - a vazut lumina rampei, in premiera absoluta in tara noastra, la Teatrul "Fani Tardini" din Galati, in regia lui Alexandru Berceanu si scenografia Inei Isbasescu. Fenomenul in discutie nu i-a retinut pe autorii moldoveni prin senzational, ci prin amploarea si gravitatea lui morala. Caci peste 60 la suta din cele 65.000 de victime din aceasta categorie - ne amintesc autorii - provin din diverse regiuni ale Republicii Moldova. Si in randul acestor nefericite s-au inregistrat numeroase cazuri de degradare ireversibila, boala (de la SIDA si sifilis la psihoze depresive si nebunie), precum si frecvente tentative de sinucidere. .. Vin din Bosnia, Macedonia, Iugoslavia, Serbia, Italia. Vin acasa. Dar mai au ele casa? Sunt femei care au trecut (impinse de mizerie neagra, dar si de inconstienta) prin experienta sclaviei sexuale. In "A saptea kafana" ele incep sa ni se dezvaluie in timpul unui dialog care ne apare (asa cum il percep probabil ele) ca un interogatoriu necrutator. Aceasta desi intrebarile nu sunt formulate de niste inchizitori, ci de oameni bine intentionati, procurori, doctori, asistenti sociali, care ar vrea sa cunoasca si sa bareze Raul, sa le acorde sprijin. Numai ca aceste victime, cu nervii intinsi la maximum, resimt intrebarile tot ca pe o agresiune. Si Alexandru Berceanu, regizorul spectacolului galatean, sugereaza aceasta - insistand pe caracterul obsedant-repetitiv si pe ritmul din ce in ce mai strans al tirului interogatiilor. Din pacate, ajutorul pe care-l pot da reprezentantii autoritatilor este limitat, temporar. Caci, iata, semnificativ, daca unele dintre femei accepta sprijinul med icului, daca altele spun ca nu au nevoie de psihiatru, daca o parte din ele ar vrea sa invete o meserie etc - toate, dar absolut toate "eroinele" piesei tac, atunci cand sunt intrebate daca ar vrea sa se intoarca in tarile din care au venit; adica sa se intoarca acolo unde au trait infernul. O tacere dramatica, dar semnificativa. De ce? Evident, nu din perversiune. Nevoia de-a supravietui le impinge din nou catre cea mai veche meserie din lume. In "A saptea kafana" povestile de groaza relatate evoca situatii-limita in capcana robiei in care eroinele au cazut impinse de nevoi. Alaturi de ele s-au aflat si nefericite care, dornice de munca, habar n-aveau de drumul pe care au pornit. Si in piesa-document pe care o comentam exista un monolog rostit de "ingenuul" primar al unei comune care si-a vandut consatencele "pe 30 de arginti". A dat sfoara prin sat ca sunt locuri de munca la o fabrica de textile in tara vecina; si, intr-o ora microbuzul a fost plin de tinere dornice sa-si castige ci nstit existenta. Numai ca masina a luat-o in alta directie... Relatarile consemnate de autorii dramatici evoca un sir atroce de violuri si posesiuni abuzive; muncile ca de galera, din casele rau-famate in care rutul se practica non-stop, in care infometarea si bataia erau practici curente ale stimularii activitatii. Si unde lantul suferintelor fizice era concurat doar de grija impinsa pana la nebunie fata de soarta celor de-acasa, de dorul de copii.Urmarim, practic, un sir de confesiuni amare, unele abia soptite, altele strigate, unele rostite pe un ton alb, altele rasunand patetic - prin care ni se configureaza destine. O serie de dezvaluiri relevatoare, unite pe firul subtire (si categoric, cel mai inconsistent din punct de vedere dramatic si ca verbalizare) al anchetei facute si consemnate intr-o cafenea ("Kafana") de o ziarista. Textul-document realizat in urma interviurilor cu victimele traficului de carne vie beneficiaza la Teatrul "Fani Tardini" de un spectacol excelent. Limbaj scenic riguros, subtil si modern Valorificarea piesei se face intr-un limbaj scenic modern, riguros, complex si grav. Aceasta - desi gravitatea nu exclude nici ironia amara, ce marcheaza distanta dintre miturile nationale si conditia umana azi. Montarea retine si prin forta de sugestie a imaginilor de ansamblu. Totodata, pline de concretete si totodata expresive plastic detalii realiste, obiectele scenice se incarca firesc cu valori metaforice. Colaborarea lui Alexandru Berceanu cu scenografa Ina Isbasescu este, si de data aceasta, una fericita. Sunt deosebit de expresive microfoanele atarnand, in ploaie, deasupra capului protagonistelor; ca si "vitrinele de bordel" - celule ale suferintei in care vom urmari sugerate artistic insa epuizante scene de rut obligatoriu si de fantezii sexuale. Acelasi spatiu va favoriza in final o scena a dusului - ca tentativa de purificare a eroinelor; o purificare, probabil, imposibila...Realizand scene de grup de mare plasticitate si dinamism (coregrafia: Marius Manole), spectacolul g alatean da percutanta si individualitate partiturilor. O face prin intermediul fortei de expresie a tinerelor interprete, care, nu intamplator, isi imprumuta numele personajelor cu care fac "corp comun"."A saptea kafana" la Galati incepe intr-un ritm tensionat si alert, creand un flux empatic intre spectatori si subiectivitatea eroinelor traumatizate. Monoloagele au greutate si reverbereaza intr-o emotie care interzice aplauzele la scena deschisa si chiar in final.Principalul element coagulant pus in valoare excelent in montarea galateana este spectacolul suferintei asociat experientelor abominabile. Pe de alta parte, aceasta dominanta, alaturi de dezabuzare sau revolta, nu exclude insa fiorul evocarii unor trairi surprinzator de eterate, adevarate, sau expresii ale mitomaniei. Recreate emotionant, istoriile traseaza portrete si consacra tipologii dintre cele mai variate. Abisul disperarii evita pe cat posibil patetismul dar nu si inflexiunile de un dramatism pe cat de profund pe atat de emotionant (Carmen Albu, care isi interpreteaza eroina deopotriva firesc si cu sustinere interioara). Daca unele eroine isi povestesc calvarul ca pe o litanie, cu sufletul ca o rana deschisa (Crina Stoica, extrem de convingatoare, Oana Preda Gheorghe), altele si-l disimuleaza prin inflexiuni aspre, seci sau taioase, ce tradeaza cicatrice urate, un proces de inghetare, dezumanizare (Ana Maria Ciucanu). Daca marea majoritate a eroinelor nu si-au pierdut cumpatul, altele par a fi luat-o razna. Asa este in agitatia ei stranie si mai ales cu rasul ei usurel, dar nu intru totul la locul lui - Cristina, jucata de studenta Cristina Uja. O contributie la montare au si energia si expresivitatea Svetlanei Friptu a lui Cristian Gheroghe si a lui Aureliu Batca. Prezenta Ioanei Citta Baciu in rolul ziaristei da partiturii o greutate si o perspectiva binevenita. Asa cum Gheorghe V. Gheorghe in monologul primarului de care am amintit deja - personaj mazilian prin inocenta pe care o afiseaza relatand o ticalosie - starneste aplauze la scena deschisa.

În: Curierul Naţional [Resursă electronică]. An. 15, nr. 4034, 3 iun. 2004 : fotogr. / Curierul Naţional : Versiune electronică a serialului "Curierul Naţional". ─ [sl]: [sn], [sa]

STANCU, Natalia

792